Cazul Kaufland: Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a depus denunţ penal împotriva unui făptuitor necunoscut
Liderii aleşi şi/sau numiţi ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) vor denunţa şi în viitor toţi provocatorii – au declarat Zakariás Zoltán, preşedintele organizaţiei judeţene Harghita şi Ölvedi Zsolt, preşedintele organizaţiei municipale Odorheiu Secuiesc a PPMT cu ocazia unei conferinţe de presă organizate în această localitate.
În dimineaţa zilei de miercuri, 6 septembrie, preşedintele organizaţiei judeţene Harghita şi preşedintele organizaţiei municipale Odorheiu Secuiesc a Partidului Popular Maghiar au depus un denunţ penal împotriva unui făptuitor necunoscut. După cum se ştie, în zilele trecute a circulat intens pe internet o înregistrare video în care un bărbat de etnie română, care foloseşte porecla „Miliţianul”, încearcă să dovedească faptul că nu a fost servit la grill-ul hipermarketului Kaufland din municipiul Odorheiu Secuiesc pentru că nu vorbea limba maghiară. Între timp a reieşit – inclusiv din declaraţiile lanţului de magazine – că provocatorul a încercat să cumpere produse revenind de mai multe ori la faţa locului, înaintea începerii programului de lucru. Referitor la acest caz, Ölvedi Zsolt a declarat că din vizionarea înregistrării rezultă fără echivoc că aceasta a fost realizată cu scop instigator. Prin urmare făptuitorul a fost denunţat pentru incitare la ură. „Ne aşteptăm ca în perioada următoare – pe măsură ce ne apropiem de declanşarea seriei de manifestări dedicate centenarului Marii Uniri – numărul cazurilor similare să crească. Din acest motiv dorim să afirmăm foarte clar că nu vom tolera provocările şi vom depune plângere în fiecare caz asemănător” – a adăugat preşedintele organizaţiei municipale Odorheiu Secuiesc a PPMT. În plus, el a mai precizat că în situaţia în care ar intenţiona să cerceteze cazul, autorităţile ar dispune de toate mijloacele posibile, deoarece lanţul de hipermarket-uri a emis un comunicat în care a accentuat faptul că dispune de înregistrările făcute cu camerele de supraveghere.
Zakariás Zoltán a spus că acest caz şi cele asemănătoare reprezintă o sarcină grea cu care trebuie să se confrunte comunitatea maghiară din Transilvania, care trebuie să-şi păstreze calmul, cumpătul; şi să dea totodată răspunsuri adecvate, care să fie pe măsura gravităţii provocărilor. „Trebuie să ne dăm seama şi de faptul că avem de a face cu acţiuni concertate. După cele petrecute la hipermarketul Kaufland, Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat măsuri ample de control în cele trei judeţe locuite de maghiari. Ne oferim şi pe această cale sprijinul tuturor întreprinzătorilor maghiari care consideră că au fost amendaţi pe nedrept” – a spus preşedintele organizaţiei judeţene Harghita a PPMT. Zakariás a mai adăugat că în timp ce mass media de limbă română a preluat şi a disecat cazul, au fost luate măsuri care vor exercita o influenţă hotărâtoare asupra vieţii cetăţenilor români: au fost mărite preţurile carburanţilor; sub pretextul adoptării unei legi care să reglementeze activitatea de lobby, s-a recurs la o tentativă de legalizare a corupţiei; în plus, ne putem aştepta şi la noi atacuri la adresa patrimoniului cultural de la Roşia Montană. Cu privire la declaraţiile făcute de prefectul judeţului Harghita, preşedintele organizaţiei judeţene a PPMT a precizat: ne aşteptăm ca Domnia Sa să adopte un punct de vedere prin care îi apără pe locuitorii judeţului. În continuare a mulţumit conducerii lanţului de hipermarketuri Kaufland că nu au căzut victimă valului de ură, ci a procedat în mod corect şi cumpătat. La finele conferinţei de presă politicianul a atras atenţia că există o legătură între provocarea de faţă şi acele violări ale drepturilor minoritare pe care comunitatea maghiară din Ardeal le-a suferit în ultima vreme. În consecinţă, a lansat un apel general de participare la demonstraţia de susţinere a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş.
Biroul de Presă al Partidului Popular Maghiar din Transilvania