Despre Partidul Popular Maghiar din Transilvania
Partidul Popular Maghiar din Transilvania este o formaţiune de dreapta care se ghidează după principii creştin-conservative şi autonomiste. Partidul îşi modelează ideologia politică în sânul familiei partidelor europene de centru-dreapta, considerându-şi drept predecesor Partidul Naţional Maghiar, o formaţiune care a activat în perioada interbelică. Se bazează pe tradiţiile conservative şi liberale ale politici maghiarimii, prezente în gândirea politică a unor personalităţi cum ar fi Kemény Zsigmond, Deák Ferenc, Tisza István şi Bethlen István, dar şi Jakabffy Elemér şi Kós Károly. Principalele noastre valori sunt: libertatea, familia, transilvănismul, naţiunea şi democraţia bazată pe valorile moralei creştine.
Partidul Popular nu este un scop în sine, ci un mijloc, un instrument al maghiarilor din Transilvania. „Ne organizăm pentru a munci”, scria acum nouăzeci de ani Kós Károly. Din el ne-am inspirat şi atunci când ne-am ales sloganul: „Dacă vrem să trăim, trebuie să muncim, şi, fiindcă vrem să trăim, vom munci.”
Partidul Popular Maghiar din Transilvania: este un partid popular modern, european şi eficient. Noi am ales o cale alternativă: Ne axăm cu precădere pe Transilvania şi muncă, iar scopul nostru este să desfăşurăm o activitatea politică responsabilă. Dorim să ne evidenţiem prin organizare şi putere de mobilizare, să lărgim spaţiul de desfăşurare al tinerilor şi să îi perfecţionăm pe politicienilor noştri prin cursuri periodice.
Cum a fost înfiinţat partidul?
Decizia de a înregistra Partidul Popular, o formaţiune menită să reprezinte maghiarii transilvăneni care îşi doresc să se realizeze în patria lor a fost adoptată de adunarea naţională a delegaţilor Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania din data de 4 decembrie 2010, care a avut loc la Odorheiu Secuiesc. Voluntarii care au participat la adunarea semnăturilor de susţinere pentru înregistrarea partidului au trebuit să respecte cea mai restrictivă legislaţie în acest sens din Europa, trecând cu succes peste toate piedicile puse de autorităţile româneşti. În data de 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de înregistrare a Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Prima adunare naţională a delegaţilor Partidului Popular s-a desfăşurat în data de 25 februarie 2012 la Miercurea Ciuc. cu această ocazie a fost adoptat statutul şi programul politic al partidului.
Care sunt obiectivele partidului?
Programul partidului se concretizează prin efortul comun al maghiarimii din Transilvania. Din punctul nostru de vedere este la fel de importantă opinia alegătorilor şi a personalităţilor publice, drept pentru care am organizat mai multe programe de sondare a opiniei publice. Programul Partidului Popular combină înţelepciunea populară cu profesionalismul.
Partidul nu a fost înfiinţat pentru a se împotrivi la ceva, ci pentru a realiza ceva, mai exact pentru a lupta pentru autonomie şi pentru a reprezenta interesele maghiarilor din Transilvania. Competiţia nu a poate dăuna reprezentării acestor interese şi poate avea un efect benefic asupra cercului de politicieni care se complac în poziţia lor privilegiată. Ne străduim să ajungem la un consens cu toate celelalte formaţiuni ale maghiarimii (UDMR, PCM, CNS), pentru că, în situaţia în care se află, maghiarimea din Transilvania este condamnată să fie unită. Acesta este în interesul tuturor, este ceea ce îşi doresc maghiarii din Transilvania. Partidul nostru va depune toate eforturile pentru ca în Transilvania să se realizeze consensul la nivelul naţiunii noastre.
De ce este Partidul Popular o formaţiune autonomistă?
Nu credem în politica centralizată condusă din Bucureşti, deoarece Bucureştiul nu are competenţa să decidă în ceea ce priveşte problemele cele mai importante ale comunităţilor locale. Partidul Popular şi-a propus să mute centrul greutate al deciziilor la nivel local, contribuind astfel la crearea diverselor forme de autonomie. Suntem dedicaţi ideii de reprezentare locală şi a politizării axate pe Transilvania.
Cine sunt membrii Partidului Popular?
Doar oamenii curaţi şi credibili pot deveni membri ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania. La noi nu au ce căuta oamenii care văd în politică un mijloc de îmbogăţire rapidă şi nu o cale de a ajuta comunitatea. Vom respinge pe oricine care a fost colaborator al Securităţii sau indivizii înregimentaţi de serviciile secrete actuale.
Prezidiul Partidului Popular Maghiar din Transilvania, ales cu ocazia Adunării Naţionale a Delegaţilor din 31 ianuarie 2015, este compus din: Szilágyi Zsolt, preşedinte, respectiv vicepreşedinţii Toró T. Tibor (președintele Comisiei de Strategie), Zakariás Zoltán, Kolcsár András, Johann Taierling, Mátis Jenő şi Zatykó Gyula.