Necesitatea implicării comune a forţelor politice maghiare din Transilvania în alegerile europene şi în problema UMF din Târgu Mureş
SZILÁGYI Zsolt, preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a ţinut o conferinţă de presăla Oradea despre apropiatele alegeri pentru Parlamentul European şi despre situaţia Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
Îmbinarea forţelor nu se loveşte de impedimente legale
Comitetul Director al PPMT s-a întrunit cu două săptămâni în urmă la Cluj. Cei prezenţi la şedinţă au propus încheierea unei înţelegeri între cele trei formaţiuni politice maghiare din Transilvania în vederea formării unei coaliţii electorale care va participa la apropiatele alegeri europarlamentare şi care ar putea arăta o forţă mobilizatoare mult mai mare decât lista unui singur partid – a reiterat SZILÁGYI Zsolt. Preşedintele PPMT a declarat că partidul nu a primit nici un răspuns pozitiv şi nici unul negativ, dar el speră că tratativele de fond vor putea începe cât mai degrabă. „Se vede clar: formarea unei asemenea coaliţii nu are impedimente legale, iar închegarea ei necesită doar voinţă politică. Îmbinarea forţelor ar asigura, fără echivoc, o oportunitate adecvată pentru mobilizarea şi acelor alegători care s-au îndepărtat de politică şi pentru a putea trimite din nou trei deputaţi maghiari din Transilvania în Parlamentul European” – a spus el. SZILÁGYI a subliniat: coaliţia ar reprezenta o forţă portantă asemănătoare celeia din anul 2009, adăugând că are încrederea că delegaţiile celor trei partide maghiare se vor putea aşeza la masa tratativelor după Congresul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).
Cazul UMF din Târgu Mureş constituie exemplul de manual al politicii asimilaţioniste româneşti
„Deţinând pentru şase luni Preşedinţia Uniunii Europene, Guvernul României a proclamat ca prioritate lupta împotriva discriminării, dar în acelaşi timp nu întreprinde nimic pentru soluţionarea situaţiei Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. Guvernul României a trecut cu vederea în repetate rânduri nerespectarea prevederilor legii învăţământului de către conducerea majoritar românească a universităţii. Această atitudine este impermisibilă, fiind de asemenea antimaghiară, antidemocratică şi antieuropeană” – a afirmat preşedintele PPMT. SZILÁGYI Zsolt a precizat că partidul va face tot posibilul pentru a informa şi organizaţiile internaţionale cu privire la situaţia generată şi că – împreună cu Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) – formaţiunea politică a adunat în perioada precedentă 15 mii de semnături pentru salvarea învăţământului medical şi farmaceutic de limbă maghiară. „În data de 6 decembrie, ne-am adresat printr-o scrisoare ministrului educaţiei naţionale cerând preluarea petiţiei de protest şi a semnăturilor colectate, dar nu am primit nici un răspuns. Prin urmare i-am trimis o nouă scrisoare în ziua de 30 ianuarie. Bineînţeles, vom informa opinia publică despre eventualele noi evoluţii. Totodată, nu este permis să uităm că legea învăţământului prescrie obligativitatea înfiinţării unor catedre de limbă maghiară în cadrul universităţilor multiculturale, iar conducerea universităţii nu a aplicat dispoziţiile legale în pofida acestui fapt; în plus, comasarea Universităţii «Petru Maior» cu UMF din Târgu Mureş a avut loc fără o decizie luată prin consens de către conducerea UMF din Târgu Mureş. În interpretarea noastră, conducerea universităţii este în continuare obligată să respecte dispoziţiile legii învăţământului, iar Guvernul României trebuie să ia toate măsurile posibile în vederea aplicării prevederilor legale. De vreme ce Senatul Universităţii numeşte rectorul, care trebuie să primească şi girul Ministerului Educaţiei Naţionale; Guvernul are posibilitatea împiedicării numirii rectorului sau chiar şi a demiterii acestuia, dacă el continuă să refuze punerea în aplicare a celor cuprinse în legea învăţământului” – a spus SZILÁGYI. El a mai adăugat că Guvernul României şi noua conducere a UMF din Târgu Mureş privează comunitatea maghiară din Transilvania de un drept pe care aceasta l-a exercitat timp de 74 de ani; iar evoluţiile prin care s-a ajuns în această situaţie constituie exemplul de manual al politicii asimilaţioniste româneşti, al standardelor duble şi al discriminării ridicate la rang de politică statală. La finele alocuţiunii sale, preşedintele PPMT a accentuat că partidul: se solidarizează întru totul cu studenţii şi cadrele didactice ale universităţii; susţine în continuare necesitatea implicării comune a celor trei formaţiuni politice maghiare din Transilvania în această problemă şi, în limita posibilităţilor, se va adresa şi justiţiei. „Iar dacă Guvernul României nu este dispus să soluţioneze situaţia universităţii, preşedintele ţării, domnul Klaus Iohannis, ar trebui să intervină. Domnia Sa dispune de prerogativele constituţionale necesare în acest sens, fiindcă asumarea rolului de mediator în diferitele conflicte sociale este atribuţiunea Preşedintelui” – a declarat SZILÁGYI Zsolt.