Stimate Domnule Dacian Cioloş!

Vă felicităm pentru desemnarea Dumneavoastră şi sperăm că Parlamentul, prin investire, vă va acorda încrederea şi va vota pentru începutul unei schimbări profunde în societatea românească.

Sarcina Dumneavoastră nu este una uşoară. Experienţa ultimei perioade a scos la iveală unele aspecte negative care arată că sistemul politic şi social din România este construit în mod greşit, şi numai o schimbare profundă, din temelii, ar putea pune ţara pe un drum european modern şi ar putea asigura o dezvoltare durabilă socio-economică. Pentru aceasta programul de guvernare pe care îl alcătuiţi şi echipa guvernamentală pe care o veţi alege pentru punerea lui în practică trebuie să reflecte curajul de a începe nişte reforme structurale profunde, unele tergiversate de 25 de ani.

În numele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) aş dori să vă propun câteva sugestii, pe care le supunem atenţiei Dumneavoastră.

În viziunea noastră, cheia schimbării sistemului este realizarea unei reforme structurale, de regionalizare a României, având la bază ideea şi practica regionalismului european. Suntem convinşi că, numai printr-o nouă reformă administrativ-teritorială se poate asigura dezvoltarea pe termen lung a ţării şi numai printr-o regionalizare şi, implicit, o descentralizare reală se poate stopa fenomenul generalizat al corupţiei.

Rolul regiunilor în dezvoltarea Europei devine tot mai pronunţat. Regiunile au tradiţii istorice, culturale şi economice specifice. Regiunea constituie un instrument pentru punerea în practică a unor principii fundamentale europene, care sunt importante atât pentru comunităţile regionale cât şi pentru minorităţile naţionale:

• subsidiaritatea: deciziile să fie luate cât mai aproape de comunitatea, care este beneficiarul acesteia;
•  descentralizarea: problemele administrative cotidiene să fie rezolvate la nivel local în cât mai multe domenii ale vieţii.
• autoadministrarea: problemele se rezolvă de către instituţii conduse de leaderi alese din şi de comunitate.

În vederea atingerii acestor obiective, regiunile istorice trebuie să dispună de competenţe administrative, pe care le vor prelua într-un mod reglementat prin lege de la instituţiile centralizate ale statului – de la Bucureşti.

Propunerile PPMT privind constituirea regiunilor

Cele trei părţi istorice ale ţării (macroregiunile Transilvania, Muntenia şi Moldova) trebuie reorganizate pe baza regiunilor istorice. Astfel, România ar fi formată din 15 regiuni administrative: trei regiuni în Moldova, patru în Muntenia, cinci în Transilvania, respectiv câte o zonă metropolitană în fiecare macroregiune (Bucureşti, Galaţi-Brăila şi Braşov).

Transilvania

Banat: are o puternică identitate regională, Timişoara este unul din centrele macroregionale ale ţării. Din motive de structură spaţială, Aradul şi împrejurimile trebuie incluse în aceeaşi regiune.

Partium-Crişana este zona unui regionalism în revenire. Rolul regional al municipiului Oradea şi adecvarea ca centru de regiune sunt incontestabile, el este capabil să integreze şi judeţele Sălaj şi Satu Mare. Datorită componenţei etnice echilibrate a locuitorilor săi, această regiune se pretează pentru un statut special din punct de vedere administrativ.

Transilvania de Nord: Clujul este centrul istoric al Transilvaniei, polarizează fără echivoc zona centrală şi de nord a regiunii istorice.

Ţinutul Secuiesc: Cu centrul său economic şi academic, municipiul Târgu Mureş, şi cu o structură tradiţională microregională a scaunelor secuieşti, Ţinutul Secuiesc este o regiune în care tradiţia seculară se îmbină armonios cu experienţa administrativă a provinciilor moderne europene. Locuitorii săi au o identitate regională puternică şi o voinţă populară care se manifestă marcant în forme diverse. Datorită majorităţii sale vorbitoare de limbă maghiară şi tradiţiei sale administrative specifice, Ţinutul Secuiesc trebuie organizat ca o regiune autonomă cu statut special.

Transilvania de Sud: Autonomia regională are tradiţii în această zonă. Centrul, astăzi ca şi în trecut, este municipiul Sibiu. Polul opus al Sibiului este Braşov, important atât ca populaţie, cât şi din punct de vedere economic; este al doilea nod de circulaţie al ţării, fiind un punct de pornire deopotrivă spre Transilvania, Muntenia şi Moldova. Având în vedere că acest oraş de importanţă regională dispune şi de cea mai mare aglomerare metropolitană reală, Braşovul şi împrejurimile trebuie organizat ca o metropolă cu statut de regiune.

Muntenia

Oltenia: Ca o macroregiune integrată este în mod cert hinterlandul Craiovei. Condiţiile istorice, de identitate şi de structură spaţială sunt în unison.

Muntenia de Nord: Pe lângă caracteristicile geografice comune, micile oraşe negustoreşti din judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Prahovaconstituie baza identităţii munteneşti. Oraşul cu importanţă regională al acestei regiuni este Ploieşti, al treilea nod de circulaţie ca importanţă din ţară.

Muntenia de Sud este o regiune unitară, centrul natural de atracţie al acesteia este capitala, Bucureşti, pe care o imaginăm ca o regiune-metropolă cu statut special, ca în prezent.

Dobrogea: Regiune istorică delimitată de structuri spaţiale marcante. Centrul tradiţional este Constanţa, principalul port al României.

Moldova

Bucovina: O regiune istorică cu un caracter aparte al părţii de est a ţării, care până în anul 1920 beneficia de autoguvernare. Acoperă în mare parte actualul judeţ Suceava.

Moldova: Moldova propriu-zisă trebuie împărţită în două regiuni, conform liniilor de forţă care pornesc din cele două oraşe cu importanţă regională deosebită, precum şi sistemelor de văi şi infrastructurii construite în acestea: Moldova de Sud şi Moldova de Nord. În partea de sud a acestora se găseşte cea mai importantă conurbaţie a României, cu două oraşe de importanţă regională – Galaţi şi Brăila – situate la doar 20 km distanţă una de alta. Integrarea acestora dă naştere la a doua metropolă ca populaţie din ţară.

Pentru evitarea interpretărilor greşite, permiteţi-ne să definim, cum înţelegem termenul de autonomie: Autonomia – un drept colectiv garantat prin lege – creează condiţiile ca o regiune sau o comunitate să decidă singură şi fără intervenţia autorităţilor centrale, aşa cum crede de cuviinţă, în problemele care sunt – conform legislaţiei – de competenţa sa. Autonomia nu este un concept abstract, ci un instrument eficient al administraţiei, utilizat în numeroase ţări din UE.

În cazul serviciilor deconcentrate ale administraţiei centrale, să existe o dublă subordonare şi supervizare: atât la nivel statal, cât şi la nivel regional. Administraţia centrală ar trebui să stabilească doar standardele profesionale şi să supervizeze respectarea acestora, în timp ce dreptul de numire a cadrelor de conducere ale acestor servicii ar trebui să aparţină organului decizional regional ales.

În domeniul fiscal, propunem ca regiunile să-şi verse, în manieră globală, în bugetul central, contribuţia totală stabilită – anticipat şi pe bază normativă – de administraţia centrală şi regională (înlocuindu-se astfel procedura actuală prin care administraţia centrală redistribuie cuantumul ce le revine unităţilor administrative). În plus, conducerea aleasă a regiunii să aibă puterea de a decide în ceea ce priveşte politica fiscală regională – adică în privinţa contribuabililor, a cuantumului sumelor şi a modului de colectare a acestora.

În privinţa utilizării unor părţi importante din impozitul pe venit, pe profit şi pe avere, din taxa pe valoarea adăugată şi din accize, precum şi a întregii sume provenite din taxele şi impozitele locale generate în regiune, decizia să nu îi aparţină administraţiei centrale, ci organelor regionale (comunitare) alese – bineînţeles, în funcţie de necesităţile şi nevoile regiunii şi cele ale locuitorilor acesteia.

Impozitul generat de întreprinderile mari care au fost înregistrate în regiune şi îşi desfăşoară activitatea acolo, să nu fie trimis la Bucureşti, ci să rămână în regiune. În mod similar, colectarea şi utilizarea impozitului pe exploatarea zăcămintelor subterane să fie de competenţa autorităţilor regionale. Totodată, autorităţile regionale trebuie să aibă dreptul de a stabili impozite şi taxe regionale, conform specificului propriu.

Sumele provenite din impozitele cu care contribuim la acea parte a bugetului central din care statul finanţează proiecte de dezvoltare infrastructurală să fie cheltuite pe obiective de care avem într-adevăr nevoie. Rolul şi obligaţia statului este de a asigura fonduri pentru investiţii în infrastructură, însă stabilirea priorităţilor trebuie transferată în autoritatea organelor competente ale regiunii.

Procedurile de licitaţie publică trebuie organizate de factorii de decizie locali, în beneficiul şi spre satisfacţia comunităţii, sub o strictă supraveghere.

Trebuie promovată o politică de ocupare a forţei de muncă bazată pe exploatarea punctelor forte ale regiunii. Autorităţile regionale, primind mână liberă în ceea ce priveşte dezvoltarea regională, vor putea oferi condiţii economice avantajoase şi vor putea exploata punţile care le leagă de economia partenerilor din ţările vecine. Astfel, investitorii vor avea posibilitatea să ajungă la noi fără a face un ocol pe la Bucureşti, şi vor putea crea chiar mii de locuri de muncă.

În domeniul sănătăţii, trebuiesc luate în considerare particularităţile regionale. Gestionarea propriilor sisteme de sănătate ar trebuie realizate în conformitate cu posibilităţile regionale şi ghidându-ne după interesele micilor comunităţi – prin urmare ar trebui lăsată în seama autorităţilor regionale.

Pe lângă cele naţionale, avem nevoie de camere de comerţ, industrie şi agricultură regionale puternice care să reprezinte la Bucureşti sau chiar şi în străinătate interesele specifice ale regiunii respective şi ale întreprinzătorilor din regiune.

Propunem introducerea impozitării familiale, a cărei esenţă este ca la stabilirea impozitului, pe lângă venitul individual, să se ia în considerare şi condiţiile sociale şi financiare familiale. În acest fel, contribuabilul nu este individul, ci familia, gospodăria, ceea ce va avea un efect de stimulare a natalităţii.

În ceea ce priveşte păstrarea şi transmiterea identităţii colective a minorităţilor naţionale este de o importanţă majoră ca utilizarea limbii materne să nu se limiteze la cadrul familial, ci să fie extinsă asupra tuturor sferelelor vieţii sociale. Astfel, în regiunile în care locuiesc întru-un număr însemnat persoane aparţinând unei comunităţi naţionale minoritare, să se poate adresa în mod natural autorităţilor locale, altor organe ale statului, poliţiei şi organelor judecătoreşti competente – atât în scris, cât şi oral – în limba maternă a acestora. Condiţia garantării acestui drept este ca legile să asigure cel puţin următoarele:

• drepturi nelimitate de utilizare a limbii materne în justiţie. Limba maternă să poată fi utilizată atât în relaţiile cu clienţii, cât şi în activitatea instituţiilor.
• alcătuirea structurii personalului, în cadrul organelor judecătoreşti, astfel încât să reflecte structura etnică şi lingvistică a populaţiei locale;
• publicarea documentelor, expunerilor de motive şi a contractelor în limba maternă, în plus, valabilitatea acestora în limba maternă; cunoaşterea şi utilizarea limbii naţionalităţilor de către judecători, avocaţi, procurori şi notari publici;
• asigurarea bilingvismului hotărârilor şi a expunerilor de motive judecătoreşti ca şi componentă importantă a garantării utilizării limbii materne;
• raportarea proporţiei angajaţilor care cunosc limba materna a comunităţii minoritare, în cadrul personalului poliţiei, la proporţia acesteia în populaţia locală; în plus, garantarea dreptului de a depune plângeri şi în limba materna;
• dreptul ca procedurile judecătoreşti să se desfăşoare în limba maternă a clientului.

Învăţământul trebuie descentralizat. Organe proprii regionale (comunitare) de supervizare a învăţământului să stabilească ce se predă şi ce manuale se utilizează în şcoli, precum şi modul de funcţionare a şcolilor:

• Cunoaşterea diversităţii crează toleranţă,

cunoaşterea diversităţii este un avantaj şi nu un pericol, drept pentru care propunem ca

manualele şi disciplinele care prezintă istoria Ţinutului Secuiesc, a Partiumului, a Banatului, sau a Bucovinei să fie o practică obişnuită şi funcţională în şcoli;

• Şanse egale în însuşirea limbii române,

cu toţii avem interesul, ca limba română să fie însuşită cât mai bine. Pentru elevii, care nu au limba maternă româna, predarea limbii române să nu fie subiectul şi instrumentul unor lupte din domeniul politicii lingvistice; dimpotrivă, normal ar fi ca limba majorităţii să fie predată conform metodologiei de predare a limbilor străine;

• Învăţământ adaptabil la nevoile locale,

organizarea învăţământului profesional să fie de competenţa organului regional (comunitar) de supervizare a învăţământului; astfel nu numai că va putea fi adaptat necesităţilor locale, dar va avea şi un rol de modelare a sistemului de valori sociale proprii.

În regiunile şi localităţile în care trăiesc comunităţi naţionale, steagurile regionale sau ale comunităţilor naţionale să poată fi arborate de voie pe clădirile instituţiilor publice. Utilizarea simbolurilor naţionale şi regionale care reprezintă originea comunităţii sau istoria regiunii să devină un fapt obişnuit.

Suntem conştienţi că, o schimbare profundă de sistem presupune şi o schimbare de mentalitate politică la toţi factorii de decizie şi executivi, ceea ce nu se poate întâmpla de pe o zi pe alta. Avem încrederea că pornind de la experienţa practicii europene pe care aţi dobândit-o de-a lungul anilor veţi fi capabil să puneţi măcar bazele unui început de schimbare a mentalităţilor.

Totodată suntem conştienţi de faptul că, pentru realizarea schimbărilor în sensul celor prezentate este necesar o revizuire a multor părţi ale legislaţiei actuale şi adoptarea a unor noi legi (inclusiv adoptarea unei noi Constituţii). Cu o echipă hotărâtă şi competentă şi printr-o poziţie constant principială şi consecventă veţi putea elabora legile necesare şi probabil veţi putea convinge şi legiuitorul despre necesitatea sprijinului pentru acestea.

Cel mai important lucru pe care-l cerem pentru perioada imediat următoare este de a asigura punerea în aplicare a legilor în vigoare. Într-un stat de drept aplicarea legilor nu poate depinde de interesele politice ale unui partid sau ale unor grupări locale.

În acest context Vă supunem atenţiei în special nerespectarea Legii educaţiei naţionale, mai ales cu privire la predarea limbii române pentru persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale şi la înfiinţarea departamentelor cu predare în limba maghiară în cadrul UMF Târgu Mureş.

Stimate Domnule prim-ministru desemnat,

Guvernul pe care-l veţi conduce se confruntă cu o criză profundă europeană, şi anume, criza generată de valurile de migranţi, care au dovedit, că sunt în stare nu numai să destabilizeze ţările europene şi întreaga uniune, dar pe termen mediu şi lung au un cost enorm...

Credem, că soluţia bazată pe acceptarea cotelor obligatorii nu rezolvă nimic, ba deopotrivă, agravează situaţia, deoarece au mesajul, că statele membre UE sunt obligate să accepte un număr important de migranţi, deci poate fi considerată, ca un mesaj, care invită cât mai mulţi.

Sistemul de cote obligatorii trebuie eliminat la nivelul UE cât mai rapid posibil. Solidaritatea central-est europeană poate fi vitală în acest demers.

Pe de altă parte, singura soluţie, care s-a dovedit a fi eficace este controlul graniţelor. După Ungaria numeroase ţări au optat pe lângă această soluţie: Austria, Slovenia, Suedia. Având în vedere, că traficanţii au început deja să caute noile trasee dinspre Serbia, iar ţara noastră este expusă în această privinţă, vă cerem, cu consecvenţă analizarea securizării preventive a porţiunii graniţei României cu Serbia, prin plasarea gardurilor provizorii sau permanente, deoarece valul migranţilor se poate îndrepta în scurt timp prin Banat spre Ungaria. Bineînţeles că, plasarea gardurilor pe porţiunea graniţei verzi nu ar afecta traficul legal prin punctele de trecere de frontieră existente.

Sperând că, elementele principale propuse în această scrisoare vor putea fi incluse în noul program de guvernare, Vă urăm succes în procesul de investitură a noului guvern.

Cu deosebită stimă,

Szilágyi Zsolt

preşedintele

Oradea, 13 noiembrie 2015